Locul în care poezia a murit


Am revăzut azi, pentru a patra oara, Lacul cu nuferi de la Ipotești.

Prima dată l-am văzut în aprilie 2006 și a fost momentul în care m-am îndrăgostit de pădure. Era o zi cu o ploaie ușoară. Am lăsat mașina la capătul aleii. Eram singurii vizitatori care ajungeam acolo. Am urcat, ușor, pe jos, fără să fim deranjați de ploaia fină. Verdele crud al frunzelor care abia ieșiseră din muguri crea o lumină mirifică. Aleea cu pavele pătrate din beton se desfășura lin până într-un punct în care, la dreapta, începeau scările ce urcau până la lac. De o parte și de alta a scărilor, în copaci erau o grămadă de căsuțe pentru zburătoare, iar glasurile lor făceau din pădure un fel de bazar al trilurilor. Niciodată n-am mai auzit atâtea păsări de pădure la un loc. Pur și simplu erai ca într-o împărăție a păsărilor.

Sus, la lac, nu era amenajată nici un fel de alee. Am mers cu grijă prin noroi, dar a meritat. Lacul părea proaspăt, parcă respira, deși nu se ocupa nimeni de el. Avea o culoare vie și trilurile păsărilor din jur păreau că deschid o poartă spre universul poetic eminescian.

M-am reîntors la Lacul cu nuferi de la Ipotești doi ani mai târziu. Era în luna august 2008. Doar două mașini erau parcate la intrarea pe alee. E greu să uit poiana aflată la câteva zeci de metri de lac, spre care acuma sunt indicatoare. Diferența este ca poiana din 2008 era ca un basm. Cea de acuma e o paragină.

Și m-am întors, din nou, la Lacul cu nuferi de la Ipotești, în 2009. Tot vara. Aceeași poveste, același basm, același fior poetic. Nu erau amenajările de acuma, dar era poezie în jur. Erau păsări, era viața în forma ei naturală.

Acuma au pus băncuțe, indicatoare, alei cu pavele, au refăcut podul, dar au dispărut păsărelele, a dispărut basmul, a murit poezia.

E un loc turistic

  • cu oameni grăbiți să-și facă o poză,

  • cu mame stresate care țipă a copii și la soți să aibă grijă la apă,

  • cu amorezi cu ceafa rasă și piți de tip Barbie care scuipă coji de semințe,

  • cu oameni care au ieșit la aer curat ca să fumeze o jumătate de pachet de țigări,

  • cu copii care mănâncă napolitane și pufuleți iar ambalajele le lasă aiurea,

  • cu ”doamne și domni” care au căutat liniștea și vorbesc la telefon de parcă ar vrea să le împărtășească și altora istoriile familiei,

  • etc, etc … vă rog să completați…

     

E trist! Sincer vă spun, e trist! Nu mai vreau să văd și a cincea oară lacul cu nuferi de la Ipotești.

 

Citiți textul integral pe blogul meu de pe site-ul revistei TIMPUL: La Ipotești, în pădurea Lacului cu nuferi, poezia a murit

Advertisements

Balena albastră din noi


Eu am niște provocări. Aș vrea să-i rog pe cei pasionați de acest joc să țină cont de ele. Balena albastră suntem chiar noi. Cine are curajul să-și facă selfie cu următoarele provocări?

  1. Citește o carte
  2. Povestește prietenilor de pe facebook romanul
  3. Mergi cu niște prieteni la pescuit
  4. Mergi la un concert de muzică simfonică
  5. Plantează o floare
  6. Strânge hârtiile dintr-un parc
  7. Mobilizează măcar 5 prieteni să te ajute a doua oară
  8. Timp de o lună, în fiecare zi de vineri oferă un sandviș unui copil sărac
  9. Ajută o bunică să ducă sacoșele acasă
  10. Ajută un coleg la teme
  11. Mătură în camera ta
  12. Plantează un copac
  13. Îngrijește o floare
  14. Postează pe Facebook un citat dintr-o carte pe care ai cititi-o recent
  15. Scrie ceva despre ultimul film pe care l-ai văzut
  16. Scrie cine ești tu. Crezi că e așa de simplu?
  17. Scrie despre prieteni tăi. Asta chiar e o adevărată provocare!
  18. Scrie despre profesorii pe care îi îndrăgești.
  19. Scrie despre oamenii care îți sunt modele în viață!
  20. Timp de o lună încearcă în fiecare săptămână să vezi o piesă de teatru
  21. Ascultă de cel puțin trei ori Simfonia a VI-a, Pastorala, de Beethoven.
  22. Ascultă de cel puțin de trei ori Concertul pentru pian de E. Grieg.
  23. Citește poeziile lui Eminescu
  24. Citește poeziile lui Radu Stanca
  25. Ascultă muzica lui Nicu Alifantis
  26. Ascultă muzica lui Alexandru Andrieș
  27. Fă o plimbare prin oraș, pe străzi pe care n-ai mai trecut
  28. Fă o plimbare cu cinci prieteni
  29. Fură un trandafir dintr-un parc pentru fata pe care o iubești
  30. Acceptă o invitație la Operă/Teatru de la băiatul care te iubește
  31. Învață să oferi o floare
  32. Învață să accepți o floare
  33. Învață să spui ”Te iubesc!”
  34. Învață să spui ”Iartă-mă!”
  35. Învață să spui: ”Sunt aici!”

Profesori și educatori


Un film după fapte reale. Un film despre educație…. Lean on me, un film din 1989, cu Morgan Freeman în rolul principal. Un fim după o poveste reală. Joe Clark este chemat să preia conducerea unui liceu în care indisciplina devenise o problemă extremă. Metodele sale nu se înscriu tocmai în standardele educaționale, dar în situații extreme sunt necesare măsuri extreme. Oare va reuși?

Ceea ce m-a frapat a fost discursul directorului Joe Clark după ce află rezultatele testelor practice.

”Voi, oameni buni, reprezentați pe cei 70% dintre elevi care tocmai au căzut la examenul practic. 70%! Dar acesta nu e eșecul lor. Nu pe ei îi condamn. Eșecul este al vostru. Da, am zis bine, al vostru!”

Schimbați 70% cu procentul elevilor de la noi care nu au dat bac-ul sau nu au luat note de absolvire. Mă întreb dacă vreunul dintre responsabilii din Educația românească s-a gândit măcar o singură data să vadă astfel problema.

Copiii au nevoie în primul rând de educatori.

Citește mai mult pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultura contemporana TIMPUL: Avem profesori, ne trebuie și educatori

Despre Carta drepturilor copiilor spitalizați


 

Pe o tânără speranță a peremismului care se dădea de ceasul morții zilele trecute, nemaiputând respira de grija copiilor care se jucau prin Piața Victoriei, aș vrea să o văd la fel de preocupată de grija copiilor aflați în spitale.

Au și ei drepturi.

Cum arată bugetul pentru sănătate în acest an? Un pic mai mare decât cel de anul trecut. Un pic mai mare pentru că au fost promise creșteri salariale nu pentru că trebuie îmbunătățite condițiile din spitale.

Îngrijorat că în multe țări bugetele pentru sănătate se reduc, Parlamentul European a adoptat în mai 2000 o Cartă a drepturilor copiilor spitalizați.

Iată câteva extrase din acest document:

 

Citește mai mult pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultura contemporana TIMPUL: Carta drepturilor copiilor spitalizați

Poporul lui Țuțea


protest iasi

 

În aceste zile am înțeles că în 89 am ieșit în stradă că să putem să ne creștem copiii în alt spirit. Poate că nu știam exact cum trebuie să o facem, dar măcar am avut șansa să încercăm.

Am ieșit atunci în stradă pentru acești tineri, copiii noștri, care astăzi arată că pot fi forța care să arunce la latrina istoriei gunoaiele postcomuniste, împânzite pe toată tabla politică, pe care le purtăm cu noi ca pe râie.

(…)

 

Acuma am avut șansa să simt că acesta e poporul meu, acesta e poporul pentru care am ieșit în stradă în 89.

Poporul meu a rămas în stradă, doar că a fost un pic ocupat să-și crească copiii.
Dacă Petre Țuțea ar mai trăi, ar fi mândru, acuma, pentru că ar înțelege pentru ce popor a făcut 13 ani de temniță.

Acesta e poporul pe care și l-a dorit Țuțea.

Citește tot textul pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultura coontemporana TIMPUL: Acesta e poporul pe care și l-a dorit Țuțea