Poporul lui Țuțea


protest iasi

 

În aceste zile am înțeles că în 89 am ieșit în stradă că să putem să ne creștem copiii în alt spirit. Poate că nu știam exact cum trebuie să o facem, dar măcar am avut șansa să încercăm.

Am ieșit atunci în stradă pentru acești tineri, copiii noștri, care astăzi arată că pot fi forța care să arunce la latrina istoriei gunoaiele postcomuniste, împânzite pe toată tabla politică, pe care le purtăm cu noi ca pe râie.

(…)

 

Acuma am avut șansa să simt că acesta e poporul meu, acesta e poporul pentru care am ieșit în stradă în 89.

Poporul meu a rămas în stradă, doar că a fost un pic ocupat să-și crească copiii.
Dacă Petre Țuțea ar mai trăi, ar fi mândru, acuma, pentru că ar înțelege pentru ce popor a făcut 13 ani de temniță.

Acesta e poporul pe care și l-a dorit Țuțea.

Citește tot textul pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultura coontemporana TIMPUL: Acesta e poporul pe care și l-a dorit Țuțea

Advertisements

Cafeneaua noastră și o întâlnire cu viscol


cafeneaua-noastra

 

Un fragment dintr-un text scris după un viscol din ianuarie…

”Necunoscuta îi dădea emoții! Doar își încrucișaseră privirea de vreo două ori. Putea să se ridice și să plece imediat, dar e greu de crezut că ar fi lăsat-o și pe ea acolo. Era deja în mintea lui.

”Să te joci cu mintea mea? Ha, ha, ha… Puține femei știu să se joace cu mintea unui bărbat. Cele mai multe se joacă doar cu fardurile și cu rochiile”.

”Rochiile… da? Crezi că știi despre ce vorbești? O prietenă de pe Facebook, Simona, se întreba: ”Oare câți bărbați își mai amintesc cum sună foșnetul unei rochii”? Așa că… vorbești cam ușor despre rochii”.

Întrebarea se prăvăli peste el ca un morman de zăpadă rupt de pe o cornișă. O rochie? Hm… Când a văzut ultima dată o femeie în rochie? Pare o modă din ce în ce mai îndepărtată. Da… ăsta-i răspunsul la acest atac.

”Și eu mă întreb oare câte femei își mai amintesc cum sună foșnetul unei rochii? Nu-i așa? Că să știi de ce nu-și mai amintesc bărbații”.

În difuzoare se auzea o melodie de Alexandru Andrieș, din anii 80, ”Ea e serioasă tot timpul”. Răspunsese cu o întrebare și nu făcea așa de obicei, dar acuma se simțea bine. Parcă ar fi câștigat o bătălie, deși ar fi trebuit să știe că orice bătălie câștigată în față unei femei e de fapt tot o înfrângere.”

Citește tot textul pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultura contemporana TIMPUL: Cafeneau noastră, până la următorul viscol

Ce texte v-au placut? Sondaj


E momentul să vă mulțumesc dumneavoastră, cititorilor mei, pentru răbdare, pentru interesul arătat, pentru că sunteți martori ai gândurilor mele. După cum spuneam cu ceva timp în urmă, sunt un depozitar de cuvinte și emoții, iar dumneavoastră, cititorii, apăsați pe butoanele potrivite și mă ajutați să scot la lumină ceea ce zidesc pe acest blog.

E vremea bilanțului, după cum spuneam, și am rugămintea de a răspunde la sondajul de mai jos. Am ales câteva texte care mi s-au părut mai reprezentative. Puteți vota pentru mai multe variante. Puteți vota o dată pe zi. Votul începe automat astăzi, 26 decembrie 2016, la ora 12,30, și se încheie automat pe 15 ianuarie 2017, la ora 23,30. Dacă aveți alte opțiuni, puteți completa sondajul bifând ”Other” și scriind titlul care v-a plăcut.

Participati la sondajul de pe site-ul Revistei de cultura contemporana TIMPUL.

Costică Andrei, un jurnalist, un scriitor, o parte din noi


Costică Andrei

Dupa cum ii scriam prietenului Daniel Șandru, director al revistei de cultura contemporana TIMPUL, am simtit ca trebuie sa ne amintim de cei care au lasat o amprenta evidenta in evolutia presei iesene. Ar mai fi avut multe de spus, dar din pacate, destinul a avut alt plan pentru ei.

Pe Costică Andrei l-am cunoscut cel mai bine si poate ca ii datoram si lui ceva pentru faptul ca acuma suntem de aceeasi parte a TIMPULUI.

Îi datorez lui Costică Andrei tot ceea ce știu din tehnica realizării unei publicații. La început stăteam lângă el și furam meserie. Zile și nopți. Mă ofeream să fac ceea ce puteam doar ca să mai prind câte ceva. Era un om în continuă mișcare, cu o mulțime de idei în cap, inovator, cu simțul umorului, generos, mereu disponibil pentru un sfat, o părere, o mână de ajutor.

Sunt multe de povestit și nu pot să le spun pe toate. Nu mi-am propus să fac un portret al lui Costică Andrei . Fiecare și-l amintește, poate, într-un anume fel. Am vrut doar să ne amintim de el, pentru că e o parte din noi, cei care l-am cunoscut și am primit de la el un sfat, o părere, un gând bun.

RIP, Costică!

Cititi tot textul pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultura contemporana TIMPUL: Costică Andrei – a șaptea zi n-a mai venit

Cand ceva nu merge sau nu primesti raspunsul asteptat, inseamna ca nu ai cautat acolo unde trebuie


Nu este prima data cand primesc aceasta lectie de la viata: cand ceva nu merge sau nu primesti raspunsul asteptat, inseamna ca nu ai cautat acolo unde trebuie.

plic envelope

Astazi (9 februarie) aveam nevoie de un plic in care sa pun un dvd (cu carcasa). E clar ca nu aveam nevoie de un plic obisnuit. Am intrat la Libraria Carturesti, in Palas Iasi. Mai cumparasem candva de la ei plicuri si ma gandeam ca voi gasi ceva adecvat. De data asta, insa, nu aveau ce cautam eu. Mi-au propus niste plicuri colorate si mult prea mari, asa ca am renuntat.

Am intrebat pe cineva unde mai gasesc o librarie si am fost indrumat spre “Aprostrof“, daca nu ma inseala memoria. Acolo am avut un dialog ciudat cu domnisoara care se ocupa de vanzari. Desi am exprimat clar ceea ce doresc, dumneaei a avut trei incercari de a-mi oferi altceva.

Eu: “Va rog, as avea nevoie de un plic in care sa pun un dvd aflat intr-o carcasa slim”

Raspuns: “Vreti plicuri pentru dvd? ”

Eu: “Nu. Vreau un plic in care sa pun un dvd aflat intr-o carcasa.”

Mergem la raft. Scoate un teanc de plicuri normale, apoi un teanc de plicuri pentru cd/dvd si in final un teanc de plicuri format A5.

Eu: “Unul din acesta ar fi in regula. Cat ma costa?” , am spus aratand spre plicurile A5.

Raspuns: “9,99 lei.”

Eu: “Poftim? Un sigur plic? ”

Raspuns: “NU! Noi vindem doar seturi de 100 de bucati”

Eu: “Multumesc, dar nu am ce face cu 100 de bucati. Eu v-am spus ca doresc un singur plic.”

Offf… prefer sa-mi pierd vremea privind cum trec masinile pe strada decat sa dau explicatii la ceea ce am spus clar.

Mi-i greu sa inteleg de ce multi oameni retin dintr-o propozitie doar jumatate sau mai rau, doar cuvintele care le sunt familiare. In cazul de mai sus, domnisoara a retinut doar “DVD” fara a fi atenta la propozitia intreaga, spusa de mine, cu subiect si predicat. Ma rog… nu e prima data cand trec prin asa ceva.

Am plecat si de la libraria cu pricina, gandindu-ma, cu oarece disperare, ce sa fac? Aveam nevoie imediat de acel plic pentru ca trebuia sa-l las cuiva.

Traversand zona Atrium a Palas-ului, la un moment dat observ un stand cu martisoare, undeva sub scarile rulante.

Imi zic: “Hai sa intreb, desi e greu de crezut ca voi gasi plicuri aici. Dar macar sa intreb. Poate obtin o informatie care sa-mi foloseasca.”

Ma opresc la standul respectiv si …

Eu: “Ma scuzati, poate ca intrebarea mea o sa vi se para stupida, dar as vrea sa cumpar un plic in care sa pun un dvd aflat intr-o carcasa slim. Aveti asa ceva sau poate ma indrumati in alta parte?”

Domnisoara se uita mine, zambeste si zice: “Cred ca asta ar fi bun”.

Si imi intinde un plic alb, cu laturile aproape egale, ca un patrat, un pic mai mare decat carcasa de la DVD. Vreau sa va spun ca era PERFECT pentru ce aveam nevoie.

Eu: “Cat ma costa? ”

Ea: “Nimic. Vi-l dau asa.”

Eu: “Nu se poate. Trebuie sa-l platesc. Macar sa cumpar un martisor.”

Ea: “Nu vreau sa va vand martisoare”, si zambeste complice.

Eu, care de obicei am replica la orice, de data asta imi pierdusem cuvintele. Ii zic: “Bine, multumesc frumos, dar sa stiti ca nu uit «ce mi-ati facut astazi» ”

Ce simpla e viata cand oamenii stiu sa asculte… Din pacate de cele mai multe ori ne grabim sa dam raspunsuri fara sa ascultam intrebarea.

PS: N-am mai cumparat de multi ani martisoare pentru 1 martie, dar anul asta o voi face. Stiu si de unde sa le cumpar. :))