A Walk in the Woods, un film care se termina pentru ca se grabeau actorii acasa


a-walk-in-the-woods

 

A Walk in the Woods, un film care mi-a creat senzatia ca are un final facut in graba. Parca s-ar fi terminat fondurile alocate si se grabeau sa faca o incheiere. Un film in care Robert Redford (79 de ani) apare doar pentru ca da bine pe generic. Este o cronica de drumetie dupa nuvela lui Bill Bryson.

Regizorul Ken Kwapis o fi avut vreun motiv sa se grabeasca, dar e cert ca nu ne-a spus si noua.

Imi place ce scrie pe cinemagia: “Nick Nolte joacă, de asemenea în film, sub regia lui Larry Charles.”  :))) Eu zic ca Nick Nolte (75 de ani) e singurul care joaca. Fara aportul lui Nolte filmul era ingrozitor de plictisitor. Redford pare plictisit si nu face vreun efort pentru a transmite ceva. Pare ca joaca dintr-o obligatie. In schimb Nick Nolte e singurul care mai salveaza, prin umor, cateva scene.

Filmul merita vazut macar pentru Nick Nolte.

Advertisements

Mamma Mia (2008) – un film care te face sa te ridici in picioare si sa aplauzi


Mamma Mia (2008) – un film omagiu pentru muzica trupei Abba, care ne-a incantat in anii 70 – 80. Un film in regia lui Phyllida Lloyd cu o distributie de zile mari: Meryl Streep, Pierce Brosnan, Colin Firth,Stellan Skarsgård.

Mamma mia - 2008

Este greu de spus daca scenariul este adaptat la muzica celebrei trupe suedeze sau muzica este folosita pentru a da culoare scenarului.  Eu cred ca e vorba de prima varianta.

Pe scurt, este vorba de o nunta. Problema este ca mireasa nu-si cunoaste tatal. Descoperind un jurnal al mamei, afla ca exista trei barbati care i-ar putea fi tata. Asa ca ii invita pe toti trei la nunta. De aici incolo incepe o adevarat “comedie a eroilor” si a “erorilor” .

Fiecare scena importanta a filmului este punctata de o melodie a trupei Abba.

Ce poti sa faci dupa un astfel de film? Sa te ridici in picioare si sa aplauzi. Am putea spune ca e cel mai frumos videoclip al trupei Abba. Un videoclip de vreo doua ore realizat la 26 de ani dupa ce formatia a decis sa puna punct carierei.


Filmul a obtinut doar doua nominalizari la Globul de Aur si 3 nominalizari la Bafta.

Comme un chef (2012) – nu este un film pentru amatorii de mici, gratare si cartofi prajiti


Comme un chef (2012), o comedie frantuzeasca de week-end, cu Jean Reno si tanarul Michaël Youn, in regia lui Daniel Cohen.

Comme un chef

Un film amuzant care unora s-ar putea sa le aduca aminte de celebrul film L’Aile ou la cuisse (1976)Aripioara sau picior cu inegalabilul Louis de Funès.

Ca sa ne intoarcem la “bucatarul” nostru din 2012, actiunea se petrece intr-un restaurant de lux, de trei stele. Alexandre Lagarde (Jean Reno) este un titan al gastronomiei franceze care risca sa-si piarda locul de munca deoarece noii patroni nu mai doresc meniuri traditionale. Pentru aceasta e suficient ca restaurantul sa piarda o stea dupa evaluarile facute de criticii de specialitate.

Cine il salveaza pe “master chef”? Un amator, Jacky Bonnot ( Michaël Youn), care intr-o singura luna fusese dat afara de la alte patru restaurante.

Ca sa aflati cum va reusi sa salveze onoarea lui Lagarde si sa se impuna ca noul master chef, va invit sa urmariti filmul.

Apropo, nu este un film pentru amatorii de mici, gratare si cartofi prajiti. Nici pentru cei care vor sa rada in hohote.

Nota IMDB: 6,6

Leap Year (2010) – o comedie și o întrebare cu tâlc: “Dacă ţi-ar lua foc casa şi ai avea doar 60 de secunde la dispoziţie, ce ai lua?”


Leap Year (2010)… o comedie romantica, foarte buna pentru un week-end relaxant care poate fi vazuta cu toata familia.

leap-year 2010

 

Amy Adams si Matthew Goode, sub indrumarea regizorului Anand Tucker, nu inventeaza “roata” dar reusesc sa capteze atentia prin naturalete si prin replicile care te fac sa reevaluezi ceea ce se spune despre umorul englezesc. Cu siguranta ca exista si exagerari regizorale, cum ar fi dezastrul pe care il produce eroina principala in prima seara in care innopteaza la hanul lui Declan.

Practic, povestea filmului este simpla: o tinara, Anna, educata, obisnuita cu viata intr-o metropola americana, nu mai vrea sa astepte sa fie ceruta in casatorie, asa ca se decide sa se foloseasca de un obicei irlandez care spune ca in ani bisecti, pe 29 februarie, fetele pot fi ele cele care fac propunerea. Asa ca se decide sa traverseze oceanul pentru a-si pune planul in aplicare. Doar ca, din cauza vremii, in loc sa aterizeze la Dublin, ajunge in cealalta parte a Irlandei, intr-un satuc de coasta. Singurul care se arata interesat sa o transporte la Dublin este Declan, un baiat de la tara, politicos dar nu atat incat sa devina cabotin. El este proprietarul unui han care are nevoie de bani pentru a achita o datorie, altfel riscand sa-si piarda afacerea.

Tot drumul spre Dublin este plin de peripetii, de momente comice, altele aparent tragice, in care sunt implicati pe rand sau impreuna cei doi protagonisti. Daca Anna si Declan par niste dusmani care se suporta pentru ca interesul fiecarui depinde de celalalt, pe parcurs gesturile si privirile par sa transmita si altceva.

In final, Anna intelege ca ezitarile sale vor disparea doar daca va gasi raspunsul la o singura intrebare. Raspunsul la o intrebare pe care Declan i-o pusese in timpul calatoriei:

Dacă ţi-ar lua foc casa şi ai avea doar 60 de secunde la dispoziţie, ce ai lua?

Va exista un final in care cei doi sa ramana impreuna? Urmariti filmul… si nu uitati intrebarea de mai sus. Va poate ajuta sa luati decizia corecta.

E un film pentru cei care vor sa savureze ironia si umorul, nu pentru cei care vor pur si simplu sa rada in hohote.

Leap year - final

 

 

Da… e bine sa nu uitam:

În cele 60 de secunde, mi-am dat seama…că aveam tot ce-mi doream, dar nimic din ce aveam nevoie.

 

PS: Filmul mai are un personaj important care nu spune nici o replica, dar toata lumea trebuie sa fie atenta cu el. 🙂 Ghiciti despre cine este vorba?

Intouchables: “Uneori trebuie sa intri in lumea altuia pentru a afla ce lipseste din a ta”


Ce poate cimenta prietenia dintre doi barbati complet diferiti? Umorul si increderea sunt cei doi factori care stau la baza prieteniei indestructibile dintre un derbedeu si un aristocrat.

Intouchables
Intouchables – bazat pe o poveste reala

Intouchables (Invincibilii), un film francez din 2011 in regia lui Olivier Nakache, Eric Toledano. In rolurile principale: François Cluzet (un fel de Dustin Hoffman european) si Omar Sy.

Nota IMDB: 8,6.

Intouchable este o pelicula europeana, bazata pe o poveste reala, care a reusit sa aduca in salile de cinema peste 19 milioane de francezi in 4- 5 luni, fiind al treilea cel mai vizionat film din toate timpurile in Franta.

Despre premiile obtinute gasiti amanunte pe net.

Ideea a plecat de la un film documentar din 2004, A la vie, à la mort. Sapte ani au avut nevoie regizorii pentru a pune in practica proiectul… dar a meritat cu prisosinta.

Philippe (Francois Cluzet) este un aristocrat care in urma unui accident de parapanta a ramas imobilizat intr-un scaun cu rotile. Isi poate misca doar gatul in schimb mintea i-a ramas agera.

Philippe are nevoie de asistenta permanenta si multi dintre cei care trebuie sa aiba grija de el nu rezista mult. Unii pleaca si dupa o saptamana. De data asta face o noua selectie pentru a gasi pe cineva potrivit. Multi dintre cei care se prezinta au CV-uri impecabile, au experienta, isi exprima dorinta de a ajuta, isi arata compasiunea…

Da… COMPASIUNEA

E ultimul lucru pe si-l doreste Philippe. El vrea sa fie tratat ca un om normal. Ajutat, dar nu compatimit.

La un moment dat intra Driss (Omar Sy), un tip sportiv, venit din suburbii, proaspat iesit in inchisoare, care are o singura dorinta: sa fie refuzat pentru a se putea inscrie pentru somaj. Lipsit de inhibitii, direct si cu replici spumoase la comunicarea rigida impusa de moment, Driss reuseste sa atraga atentia lui Philippe. De ce? Pentru ca Driss nu vrea sa-i fie pe plac, iar Philippe nu mai vrea in jurul lui oameni care ii fac pe plac. Vrea si pe cineva care sa aiba curajul sa-i spuna “NU“, pe cineva care sa schimbe ceva din monotonia si scortosenia impusa de ceilalti angajati.

Driss stie ca e o lume in care el nu poate avea acces, dar are nevoie de o simpla semnatura. Si totusi… este chemat a doua zi cand i se prezinta programul. Ce-l determina pe baiatul din suburbii sa accepte slujba? Un lucru simplu: faptul ca va avea o baie doar pentru el. Nu zambiti… daca o sa vedeti filmul o sa intelegeti.

In plus, Philippe stie cum sa-l provoace si Driss accepta o luna de proba. O luna in care intre cei doi, exponenti a doua lumi total opuse, se creeaza o legatura de viata cum rar se poate vedea. Driss nu este doar omul care il ingrijeste pe Philippe, ci devine confidentul si cel mai bun prieten alaturi de care simte ca viata capata un nou puls. De aceea, in multe momente, aristocratul imobilizat in scaunul cu rotile il lasa pe baiatul din suburbii sa decida in locul sau, chiar si in chestiuni care tin de intimitatea vietii private. Driss reuseste sa reanime viata in jurul lui Philippe.

Mai mult, reuseste sa-l convinga pe Philippe sa ia o decizie care pana la urma ii va schimba viata: sa stabileasca o intalnire cu femeia pe care o cunostea de 6 luni doar din scrisori. O femeie care in cele din urma va deveni sotia lui Philippe.

Mai bine urmariti filmul.

E cea mai buna dovada ca marile prietenii nu tin cont de statutul social, de bani, de educatie sau de preocupari comune… ci tin de felul in care simti ca celalalt te completeaza.

Oamenii care tin la tine te vor ajuta, te vor sprijini, dar nu te vor compatimi…

“Uneori trebuie sa intri in lumea altuia pentru a afla ce lipseste din a ta”

 

Vezi si: My Left Foot: Un film care arata ca adevaratul handicap al vietii noastre consta in limitele pe care ni le impunem singuri