Două gânduri


Două gânduri care nu-mi dau pace de vreo câteva zile. Astăzi e sărbătoare. E prima zi de Paște și poate că ar fi fost creștinesc din partea mea să-mi îndrept atenția spre altceva. Dar n-am putut.

Acum vreo doi ani am fost la înmormântarea unei rude care trecuse în viața de dincolo chiar în Noaptea Învierii. Cred că este o ironie a vieții dacă ajungi să fii înmormântat într-o zi în care ți se cântă ”Hristos a Înviat!”, iar pe banda de la o coroană scrie: ”Rămas bun…”?


Despre tradiții creștine. Tăierea mielului care abia a simțit gustul ierbii. Tradiție de Paște. Tăierea porcului, cu mult sânge și chef. Tradiție în preajma Crăciunului. Tăierea brăduților cărora le- a trebuit cel puțin 10 ani ca să ajungă la o înălțime de maxim doi metri.  O altă Tradiție care mutilează.

2000 de ani de creștinism în care nu pricep cum am devenit mai buni?

Cam atâta pentru astăzi… Doar două gânduri în prima zi de Paște !

Acesta-i tot textul de pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultura contemporana TIMPUL

Advertisements

7 zile, 7 ganduri


Astăzi am avut o conversație telefonică emoționantă cu o doamnă, ”personaj” al unuia dintre textele transcrise pe blogul meu de pe site-ul revistei TIMPUL. Ultima dată vorbisem cu domnia sa în 2002. În urmă cu trei zile, colega Roxana Petraru mi-a transmis că doamna Profira Vidrașcu a sunat emoționată la redacția revistei și dorea să-mi vorbească. Mi-a lăsat numărul de telefon, dar abia astăzi am avut puterea să o sun.

Nu e simplu să vorbești cu oameni despre care ai scris. Mai ales când încerci să transformi cuvintele în imagini și sentimente. Emoția se dublează.

Citiți: Grădina botanică pentru orbi

Am sunat-o pe doamna Vidrașcu și am simțit din vocea domniei sale că a rămas aceeași femeie puternică pe care am cunoscut-o în urmă cu 14 ani. Mi-a mulțumit foarte frumos, emoționată, pentru că am redat mediului online, unde pare că nimic nu se pierde, povestea adevărată a înființării sectorului pentru persoane cu probleme de vedere din Grădina Botanică. Aflase despre text de la o nepoată.

Da, am simțit nevoia să fac acest lucru după ce în ultimii ani am participat la deschiderea câtorva expoziții unde, din păcate, în discursurile organizatorilor n-am auzit pomenindu-se numele unor oameni ale căror merite în dezvoltarea acestei grădini botanice sunt incontestabile.

Cititi mai mult pe blogul meu de pe site-ul Revistei de cultura contemporana TIMPUL

Cine n-a scris măcar o poezie?


Chiar nu am știut până anul acesta că pe 21 martie e Ziua Internațională a Poeziei. Și pentru că tot am aflat, m-am gândit să vă fac o mică surpriză. Am căutat prin lada cu hârtii vechi și am scos la lumină un plic gros, mare cât o revistă, ușor mâncat pe la colțuri de un șoricel, în care am depozitat cu foarte mulți ani în urmă câteva încercări de versificație. Cei obișnuiți cu poezia, veți observa lesne reflexele de lectură ale unui adolescent din anii 80. În afară de un prieten din acea vreme, nu le-a mai citit nimeni până astăzi.

Da, atunci când nu găsești răspunsuri începi să scrii versuri.  Iată câteva dintre poezioarele unui adolescent

Le-am scos acuma  la lumină pentru că nu mi-i frică de cuvinte. Nu vreau să demonstrez nimic. E doar o altă parte din mine.

Cititi tot textul pe blogul meu de pe site-ul revistei TIMPUL: Poezie … Cine n-a scris măcar o poezie?

Păcat că bărbații uită să mai și plângă … Ar fi mai puține războaie …


Pe 8 martie, profitând de spațiul virtual am lansat câteva urări publice și de grup, cu ocazia sărbătorii acestei zile, doamnelor și domnișoarelor din lista de pe Facebook. Cineva mi-a mulțumit și mi-a scris că am găsit niște formulări originale.

Am zâmbit și i-am răspuns:

“- Cred că la bătrânețe îți găsești mai ușor cuvintele… nespuse la tinerețe…”

Cititi tot textul pe blogul meu de pe site-ul revistei TIMPUL: Și bărbații plâng … nu-i așa?

Le-am iubit


femei pe care le-am iubit

Pe Diana Slavu am cunoscut-o când aveam vreo 16 ani. Eram prinși în ”pânza de păianjen”  a școlii din anii 80. Stătea cu vreo două bănci în fața mea. Abia venise în colectivul nostru, dar m-a frapat delicatețea și discreția ei. (…)


Pe Gazela am ținut-o de mână  6 luni și jumătate și apoi a stat ascunsă, ca un tăciune, în cenușa amitirilor. A intrat în viața mea, vorba poetului, ca o leoaică tânără și a plecat brusc într-o zi de toamnă când … nici acuma n-am înțeles ce s-a întâmplat. Mi-a zis atunci, privind calm în ochii mei: : „Dragostea e un risc, se merge la risc…(…) Așa sfârșesc marile iubiri, brusc. (…) Niciodată nu te măriți cu prima dragoste” .

(…)


Pe Sânziana Hanganu am cunoscut-o când aveam 17 ani. Apoi am uitat-o.  Iar când credeam că nu mai am nimic de învățat de la viață, a reapărut. O altă Sânziana Hanganu. Femeia mătură.  De data asta am iubit-o. Am iubit-o fără să o cunosc, fără să știu cum arată, fără să-i aud glasul, fără să-i simt atingerea. Am iubit-o fără nici un interes.

Cititi tot textul pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultura contemporana TIMPUL: Femei pe care le-am iubit