Balena albastră din noi


Eu am niște provocări. Aș vrea să-i rog pe cei pasionați de acest joc să țină cont de ele. Balena albastră suntem chiar noi. Cine are curajul să-și facă selfie cu următoarele provocări?

  1. Citește o carte
  2. Povestește prietenilor de pe facebook romanul
  3. Mergi cu niște prieteni la pescuit
  4. Mergi la un concert de muzică simfonică
  5. Plantează o floare
  6. Strânge hârtiile dintr-un parc
  7. Mobilizează măcar 5 prieteni să te ajute a doua oară
  8. Timp de o lună, în fiecare zi de vineri oferă un sandviș unui copil sărac
  9. Ajută o bunică să ducă sacoșele acasă
  10. Ajută un coleg la teme
  11. Mătură în camera ta
  12. Plantează un copac
  13. Îngrijește o floare
  14. Postează pe Facebook un citat dintr-o carte pe care ai cititi-o recent
  15. Scrie ceva despre ultimul film pe care l-ai văzut
  16. Scrie cine ești tu. Crezi că e așa de simplu?
  17. Scrie despre prieteni tăi. Asta chiar e o adevărată provocare!
  18. Scrie despre profesorii pe care îi îndrăgești.
  19. Scrie despre oamenii care îți sunt modele în viață!
  20. Timp de o lună încearcă în fiecare săptămână să vezi o piesă de teatru
  21. Ascultă de cel puțin trei ori Simfonia a VI-a, Pastorala, de Beethoven.
  22. Ascultă de cel puțin de trei ori Concertul pentru pian de E. Grieg.
  23. Citește poeziile lui Eminescu
  24. Citește poeziile lui Radu Stanca
  25. Ascultă muzica lui Nicu Alifantis
  26. Ascultă muzica lui Alexandru Andrieș
  27. Fă o plimbare prin oraș, pe străzi pe care n-ai mai trecut
  28. Fă o plimbare cu cinci prieteni
  29. Fură un trandafir dintr-un parc pentru fata pe care o iubești
  30. Acceptă o invitație la Operă/Teatru de la băiatul care te iubește
  31. Învață să oferi o floare
  32. Învață să accepți o floare
  33. Învață să spui ”Te iubesc!”
  34. Învață să spui ”Iartă-mă!”
  35. Învață să spui: ”Sunt aici!”
Advertisements

Profesori și educatori


Un film după fapte reale. Un film despre educație…. Lean on me, un film din 1989, cu Morgan Freeman în rolul principal. Un fim după o poveste reală. Joe Clark este chemat să preia conducerea unui liceu în care indisciplina devenise o problemă extremă. Metodele sale nu se înscriu tocmai în standardele educaționale, dar în situații extreme sunt necesare măsuri extreme. Oare va reuși?

Ceea ce m-a frapat a fost discursul directorului Joe Clark după ce află rezultatele testelor practice.

”Voi, oameni buni, reprezentați pe cei 70% dintre elevi care tocmai au căzut la examenul practic. 70%! Dar acesta nu e eșecul lor. Nu pe ei îi condamn. Eșecul este al vostru. Da, am zis bine, al vostru!”

Schimbați 70% cu procentul elevilor de la noi care nu au dat bac-ul sau nu au luat note de absolvire. Mă întreb dacă vreunul dintre responsabilii din Educația românească s-a gândit măcar o singură data să vadă astfel problema.

Copiii au nevoie în primul rând de educatori.

Citește mai mult pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultura contemporana TIMPUL: Avem profesori, ne trebuie și educatori

Gânduri despre educație


Ce performanță se poate face cu un sistem de educație parazitat politic? Mă refer la performanța sistemului nu la rezultate individuale. Rezultatele individuale, o să o mai spun o dată, deși s-ar putea să supăr pe cineva…  sunt excepții.

La începutul anilor 2000, directoarea unei grădinițe îmi spunea cum a trebuit să se înscrie în partidul al cărui lider era primarul localității, pentru a reuși să primească fondurile necesare unor reparații curente. Altfel, toate cererile adresate primeau același răspuns standard: „Când vor fi fonduri disponibile, vom aloca și pentru unitatea dumneavoatră… etc, etc”. Cunoașteți genul acesta de răspunsuri? Oricine a făcut sesizări către edili a primit măcar o dată un astfel de refuz.

Cititi mai mult pe blogul meu de pe site-ul Revistei de cultura contemporana TIMPUL.

Un român cumpăra, în medie, o carte pe an


carti

 

Am găsit zilele trecute (nu sunt la curent cu noutățile) câteva informații despre rezultatele testului PIRLS (Progress in International Reading Literacy Study) din 2011 ce scot la lumină o situație care mi se pare mai mult decât îngrijorătoare  (sursa: pagina de facebook a doamnei prof. Liliana Romaniuc). Nu vreau să intru în amănunte, pentru că nu sunt specialist. Voi prezenta doar datele care se referă la numărul de cărți ce se găsesc într-o casă (familie), prin comparație cu media europeană, după chestionarea copiilor.

În ceea ce privește numărul cărților din casă/familie, avem următoarea situație:
• 38,5% dintre copii au în casă între 0-10 cărți, comparativ cu media europeană de 11,8% dintre copii care au mai puțin de 10 cărți
• 29% dintre copii spun că au în casă 11-25 cărți, comparativ cu media europeană de 19,7%
• 19,8% dintre copii spun că au în casă 26-50 cărți, comparativ cu 29,4% media europeană
• 8,3% dintre copii spun că au în casă 51-100 cărți, comparativ cu 23,4% media europeană
• Doar 4,4% dintre copii spun că au mai mult de 100 de cărți în casă, comparativ cu 15,7% media europeană.

Făcând un simplu calcul matematic, realizăm că în circa 87 la sută din casele românilor se găsesc maxim 50 de cărți. Asta înseamnă cel mult două rafturi de bibliotecă. Mi se pare incredibil.

Într-un film documentar realizat în 1980, postat pe youtube, realizat de Paula și Dorin Segal, se spunea că un român cumpăra, în medie, 7 cărți pe an și citea mult mai multe. Veți spune că autorii documentarului exagerau.

După 30 de ani, în 2010 statistica arată că un român cumpăra, în medie, o carte pe an. În același timp, în Polonia și Ungaria media era de 8-10 cărți/an per locuitor.

Cititi mai mult pe blogul meu de pe site-ul Revistei de cultura contemporana TIMPUL

Octombrie in anii 80 insemna practica agricola pentru elevi (video)


Mi-am amintit zilele acestea ca in anii 80, cand eram elev al Liceului Mihai Eminescu din Iasi, luna octombrie incepea cu doua saptamani de practica agricola. Copiii nostri nu stiu ce insemna asta.

Practic eram dusi sa muncim pe camp, la strans recolta de toamna. E adevarat ca nu doar elevii, ci in primul soldatii, studentii si bine-nteles angajatii diverselor intreprinderi. Inainte de 1989 nu existau societati, ci doar intreprinderi.

Iata un filmulet de propaganda din vremea respectiva


Generatia mea, pot spune, a avut noroc. Am facut practica agricola doar in clasa a IX-a si a XI-a. Erau ani intermediari, imediat dupa treapta I si treapta a II-a. Am avut noroc pentru ca am prins culesul de struguri, undeva prin Copou, la niste podgorii care cred ca apartineau de un institut viticol experimental.

Nu stiu exact ce experimentau ei acolo, dar strugurii in camp erau jalnici. Praf, mucegai, butuci cu rod la 60 – 70 de centimetri de pamant. Tin minte ca o galeata o intorceam cu fundul in sus si o foloseam pe post de scaunel si alta o incarcam cu strugurii pentru vin. Profii tineau evidenta galetilor pe care le transportam la capataul randurilor. Rodul era varsat in saci de plastic unde incepeau prima mustuiala. In prima zi sacii aratau bine. Apoi deveneau din ce in ce mai slinosi. Ca sa taiem ciorchinii primeam o jumatate de panza de bomfaier, cu un capat taiat in diagonala si ascutit primitiv. In primele zile era imposibil sa scapam cu mainile intregi. Taieturi, zgarieturi, pamant, praf imbibat cu zeama cleioasa de struguri… ce sa mai spun…

Imi amintesc ca imi adusesem de acasa un cutit bine ascutit si la un  moment dat, din prea multa ravna, mi-am taiat varful degetului aratator de la mana stanga. Vedeam cum sta spanzurata bucatica de piele si carne. Nu mai pomensc de sange, ca mi se face rau. Am dat cu apa, am bandajat bine si am plecat mai departe pe randuri. Fara vaccinuri, fara dezinfectante, fara pansamente sterile. Pana la urma rana a trecut, dar vreo cativa ani nu am simtit nimic cu varful degetului aratator.

struguri

Un coleg, suparat, intr-o zi a taiat nu doar ciorchinii ci si butucii de pe un rand intreg. Dupa doua – trei zile, profii mai cool, renuntau sa mai stea sa traga linii in dreptul fiecaruia pentru a bifa productia de galeti cu struguri. De obicei, se gasea cate o colega care avea scutire de la sport, care era pusa sa stea cu pixul si carnetul. Daca stiai sa-i intri in gratii, mai primeai cate o linie doua in plus.

Uneori gaseam si struguri mai buni. Mancam boabele acolo pe loc. Fara sa le mai spalam, fara sa ne spalam pe maini. Nu era timp de asa ceva. Struguri cu praf si zeama bordeleza pe ei. Ii inghiteam pe nerasuflate. Zeama bordeleza era un sulfat de cupru cu lapte de var, folosita pentru stropirea viilor. Nu stiu cat de daunatoare era sanatatii, dar nu-mi amintesc sa fi suferit vreunul dintre noi.

Am avut noroc in timpul scolii pentru ca eram dusi la practica agricola zilnic, cu autobuzele, si dupa-amiaza ne intorceam. Erau niste autobuze imense cu burduf la mijloc. Stateam acolo ca sardelele intr-o conserva fara ulei. Dimineata la 7,30 plecam si dupa-amiaza pe la 5 – 6 ne intorceam. De mancare ne luam la pachet. Mancam acolo, pe camp, printre vii, fara masa, fara servetele, fara tacamuri. Ne spalam pe maini cu niste apa adusa intr-un butoi de plastic, avand grija sa indepartam praful cleios care facea sa ni se lipeasca degetele intre ele. Eram zilieri in socialism. Ma rog…. ne spuneau voluntari.

Altii, dupa cum am auzit, au avut mai putin noroc decat noi. Mergeau la strans cartofi, sfecla, porumb… iar daca mai dadea si ploaia era groaznic.

Una peste alta, trebuie sa recunosc ca erau totusi, doua saptamani asteptate de elevi. Era ca un fel de minivacanta, dupa vacanta mare… 🙂

Voi ce amintiri aveti din timpul practicii agricole?