God on Trial (2008) – Poate fi Dumnezeu judecat?


God on Trial (2008) – un film in regia lui Andy DeEmmony despre cum poate fi judecat Dumnezeu intr-un tribunal ad-hoc. Este vorba despre o ecranizare a unei piese de teatru a scriitorului britanic Frank Cottrell Boyce (de asemenea scenarist pentru filmul The Railway man). In rolurile principale: Stellan SkarsgårdStephen DillaneDominic CooperRupert Graves si Jack Shepherd.

God on triall (2008)

Actiunea se petrece intr-o baraca de la Auschwitz. Un grup de evrei, dintre care o parte fusesera selectati pentru a fi trimisi la camera de gazare, incep sa discute in contradictoriu daca Dumnezeu a respectat sau nu contractul cu poporul ales. Cu ce au gresit de merita sa fie pedepsiti? Dar, oare, in istoria lumii, Dumnezeu a pedepsit pe adevaratii vinovati?

Se infiinteaza un complet de judecata si argumentele incep sa curga de o parte se de alta a celor doua tabere. Intrebarea pe care si-o pun toti este: “Daca Dumnezeu isi iubeste poporul ales, atunci de ce il lasa sa sufere “?

Scenariul este un joc al replicilor  si argumentelor bine puse in evidenta, mai ales pentru niste necunoscatori ai Torei si Bibliei.

Nu stiu care ar fi reactia unui rabin in fata acestui scenariu.

Nu este un film de actiune si nici o drama in adevaratul sens cinematografic… cred ca poate fi catalogat mai degraba ca un film psihologic. Il recomand celor care au rabdarea sa urmareasca o desfasurare de argumente logice asupra unei chestiuni, fara a se grabi sa traga o concluzie.

 


 

 

Advertisements

Ex Machina (2015) – un altfel de mit al lui Frankenstein, care nu transmite vreo emotie


Ex Machina (2015)… un SF bine realizat din punct de vedere tehnic, cu incercari de a lansa mesaje subtile pe alocuri, dar care nu transmite nici o emotie, nu te lasa cu nici o idee care sa te “bantuie” macar o vreme. Este acelasi mit al lui Frankenstein in alt tablou.
Daca tot vorbim despre SF-uri de acest gen, mi se pare mult mai bun Blade Runner (1982), iar in ce priveste latura psihologica, atunci Her (2013) mi-a placut mai mult.

Ex Machina (2015)

Dupa cum este prezentat pe site-urile de specialitate, filmul este o distopie care vrea sa atraga atentia ca evolutia tehnologiilor nu trebuie vazuta intr-un sigur sens si ca exista riscul de a pierde controlul sau chiar de a fi preluat controlul acestei lumi de inteligente pe care e greu sa le mai identifici ca fiind reale sau artificiale. Sunt inteligente hibride care se pot dovedi superioare.

Practic, un programator este selectat pentru ca timp de o saptamana sa testeze calitatile umane ale unui umanoid feminin. Senzatia mea a fost ca scenaristul a facut un galop prin ceea ce inseamna trairi, sentimente si emotii pentru a ajunge sa prezinte concluzia finala. Ori, atunci cand totul se petrece in viteza, e greu sa poti sa surprinzi mai mult decat un tablou general.

Regizorul Alex Garland reuseste un film de nota 8,00 pe IMDB cu aceasta prima pelicula pe care o regizeaza. In rolurile principale: Oscar Isaac (Nathan), Domhnall Gleeson (Caleb) si Alicia Vikander (Ava). 

Premiera in Romania: 19 iunie 2015.

Parerile sunt impartite, dar sunt sigur ca nu ma tenteaza sa revad acest film, chiar daca la prima vedere pare ca ar putea fi un favorit la premii…

Ostrov (2006) – un film parabola despre credinta, nu despre religii


Ostrov (2006) … un film rusesc despre care s-a vorbit si s-a scris foarte mult. Un film parabola despre credinta … Am spus credinta, nu religie.

Ostrov

Mi-au trebuit 7 ani ca sa am curajul sa scriu despre acest film. Ieri, l-am vizionat din nou. Intamplator am descoperit ca astazi, 14 aprilie este chiar ziua de nastere a celui care a jucat rolul principal: Pyotr Mamonov (64 de ani). Un lider al unei formatii rock din anii ’80, care a reusit sa treaca granitele culturale rusesti, devenit apoi actor si producator de spectacole, se retrage la inceputul anilor 90 intr-un sat la peste 100 de kilometri de Moscova cautand sa duca o viata simpla.

De altfel, singur marturiseste: “Când am împlinit 40 de ani, m-am trezit şi am început să îmi pun întrebări importante. Când locuieşti într-un oraş eşti expus la multe ispite. Trebuie să lupţi împotriva poftelor tale”. “În acea vreme (1990), părea că cel mai important lucru în ţară era să devii membru al aşa-numitei lumi civilizate. În zilele noastre, mai mult decât atât se caută rezolvarea problemelor lăuntrice.”

Regizorul Pavel Lungin, cel cu care colaborase la realizarea peliculei Taxi-Blues in 1990, reuseste sa-l convinga sa revina pentru proiectul Ostrov-ul sau Insula.

Filmul a fost apreciat de insusi Patriarhul Alexei al II-lea al Rusiei, si se spune ca a fost difuzat chiar in bisericile rusesti. Unii spun ca filmul este o capodopera (a cui?), altii afirma ca “exprima adevaratul duh al ortodoxiei, al dreptei credinte si a modului in care omul trebuie sa se smereasca pe sine si sa se caiasca pentru firea sa pacatoasa”. Intr-un text de pe un site se spune ca filmul evidentiaza viata evlavioasa din manastirile rusesti in timpul prigoanei comuniste.

Dupa ce am citit parerile respective aveam senzatia ca am vazut alt film, cu aceiasi actori.

In primul rand consider ca eu am vazut un film despre manifestarea credintei, nu despre religie.

Anatol este un marinar aruncat de valuri pe malul unei insule, in 1942, dupa ce a fost prins de soldatii nemti si pus sa-si impuste comandantul. Dupa 33 de ani, il gasim la acest schit muncind din greu ca sa intretina focul la cazanele care asigurau caldura chiliilor si a bisericii. Sparge cu tarnacopul carbunii inghetati, ii cara cu roaba si are grija ca focul sa nu se stinga. Doarme pe carbuni si mananca din ceea ce ii aduc oamenii care vin la el cu speranta intr-o minune. Momentul in care a apasat pe tragaci inca ii sfasie constiinta.

In cladirea care adaposteste cuptoarele se afla si chilia sa unde intr-o nisa se afla o icoana cu Iisus Hristos si o candela. Acolo, Anatol se roaga… Acolo pretinde el ca se afla “staretul” la care vin toti ca sa afle alinare si un sfat bun.

La cateva zeci de metri se afla chiliile celorlalti calugari si biserica schitului. Dar oamenii vin la Anatol, la omul manjit pe fata si pe maini de praful carbunilor si de funingine. Oamenii cauta raspunsuri, nu vorbe desarte. Credinta este prezenta in fata cuptoarelor in care baga carbuni Anatol. In partea cealalta sunt doar rugaciuni desarte.

Manifestarile false de credinta sunt demonstrate pe parcursul filmului de mai multe ori. Oamenii vin pentru ajutor, vin pentru a cere un sprijin, dar practic ei nu cred cu adevarat in ceea ce vor sa obtina. O femeie care se pretinde vaduva de peste 30 de ani, spune ca inca isi mai iubeste sotul si vrea rugaciuni pentru odihna sufletului sau. Cand Anatol ii spune ca barbatul traieste in Franta si ca femeia ar trebui sa vanda tot ce are si sa mearga sa-l caute, aceasta refuza sa renunte la agoniseala de o viata.

O alta femeie, care vine cu un copil olog, refuza sa stea cu baiatul pana a doua zi pentru a-l impartasi, desi semnele minunii erau deja evidente. Anatol o intreaba: e mai important serviciul decat propriul copil?

Asadar, minunile exista dar trebuie sa credem si sa participam pentru ca ele sa se intample. Nu putem sta deoparte si doar sa cerem.

Intr-una din zile, pe insula apare un amiral cu fiica sa. Fata era posedata. Anatol o duce pe insula unde se simtea in comuniune cu Dumnezeu, si acolo prin puterea rugaciunii face o exorcizare. Apoi il cheama pe amiral in chilia sa pentru o spovedanie. Spovedania sa. Asteptase 33 de ani pentru asta. Isi marturiseste pacatul. Faptul ca apasase pe tragaci impotriva comandantului sau. Amiralul era chiar acel comandant. Glontul il nimerise doar in mana si a doua zi fusese salvat. Ceea ce nu a observat nimeni este faptul ca nimic nu-i intamplator. Chiar si atunci cand un eveniment pare ca este impotriva vointei noastre, pare ca ne dezavantajeaza, s-ar putea ca timpul sa arate ca de fapt a fost spre binele nostru.

Daca Anatol n-ar fi apasat pe tragaci, n-ar fi ajuns la schit si nu ar fi fost pustnicul cu har caruia sa i se adreseze, peste 33 de ani, fostul  comandant pentru a-i salva fata. Asadar, nimic nu-i intamplator.

In acelasi timp, mai in gluma, mai in serios, Anatol, care nici macar nu era calugar, creeaza tot felul de momente aluzive pentru calugarii de la schit: economului ii da de inteles ca are mainile “manjite”, iar staretului ca arata ca este posedat de dorinta de a acumula averi.

In cele din urma, impacat cu sine, Anatol stie cand ii vine sfarsitul si se aseaza singur in sicriu.

Se pot spune multe despre acest film. Fiecare vede si interpreteaza cum crede. Eu am vazut un film despre credinta, nu despre religie. Credinta se manifesta prin Anatol… religia se manifesta prin viata celorlalti calugari.

Am descoperit apoi un interviu cu Pyotr Mamonov in revista “Lumea credintei” din martie 2010, preluat dupa Novaja Gazeta, (nr. 55/24 iulie 2006) in traducerea lui V. Bulatunde printre altele, vorbind despre mantuire,in ciuda tuturor argumentelor religiei, acesta spune:

“Avem o viziune stricată despre creştinism. Dar lucrurile sunt simple. Cît sînge poţi da altuia? Căci scris este: „Ce ai făcut unora dintre cei mici, Mie Mi-ai făcut”. Să poţi sta cât mai mult la căpătîiul mamei tale, care şi-a pierdut minţile de atâta bătrâneţe şi boli. Iată unde şi cum trebuie să murim în fiece zi! Precum copiii trimişi în Cecenia. Un cretin aruncă o grenadă, iar un locotenent-colonel, înainte ca aceasta să explodeze, o acoperă cu trupul său. N-a ezitat, s-au ales pulberile de el. Alţi opt ortaci rămîn în viaţă. Era comunist, nebotezat, n-a mers niciodată la biserică, la Dumnezeu nu se gîndea, dar era un adevărat creştin. În Rai! Ca o rachetă! Căci ce folos e să vii la biserică, să baţi mătănii, să pui lumînări multe, dacă inima îţi este goală? O faptă creştinească, ceva? N-ai să vezi! Chiar dacă vei bătători toate Athosurile, şi ai săruta toate moaştele, tot degeaba e.”

Asadar:

 “Ce folos e să vii la biserică, să baţi mătănii, să pui lumînări multe, dacă inima îţi este goală?

Un homme et son chien (2008) – un amestec de compasiune, de teama, de revolta, de neputinta….


Un homme et son chien (2008)… un film dramatic despre conditia de om atunci cand nimeni nu mai are nevoie de tine, atunci cand nu mai poti oferi nimic.

Un homme et son chien - Belmondo

Cu Jean-Paul Belmondo in rolul principal, la varsta de 75 de ani, filmul marcheaza revenirea actorului francez pe platourile de filmare dupa o absenta de 7 ani.

Batran si bolnav, fara resurse financiare pentru a se stabili la un azil, Charles este pur si simplu aruncat in strada de Jeanne, sotia celui mai bun prieten al sau din timpul in care lucrase in marina. Practic, dupa moartea prietenului, Jeanne, mult mai tanara, ii devenise amanta, dar acuma dorea sa-si refaca viata alaturi de un alt barbat.

Ajuns in strada, Charles are alaturi de el doar un caine care ii fusese cel mai fidel prieten in ultimii ani. Impreuna incep sa umble pe strazi in cautarea unui adapost. Mai mult, batranul incearca sa gaseasca un adapost macar pentru caine, dar isi da seama ca nimeni nu va avea grija de animal asa cum a avut el. Experienta dura a vietii pe strada, il face sa ia o decizie radicala. Cand simte ca animalul a gasit pe cineva de care s-ar putea atasa, batranul dispare.

Stie ca este momentul sa-si incheie socotelile cu viata. Doar ca… viata are alte socoteli. Cainele simte lipsa omului care l-a ingrijit, a prietenului, siu porneste in cautarea sa. Il gaseste pe Charles stand in picioare intre linii de cale ferata, asteptand trecerea unui tren. Cum ar fi putut sa-l lase singur? Cu cainele in brate, Charles priveste cum locomotiva se apropie suierand amenintator. Si se apropie, se apropie, se aprooie… Cu un gest disperat arunca din brate cainele. Garnitura de tren isi continua drumul. Zgomotul rotilor alunecand pe sinele de fier, taie ca un fierastrau urias coloana sonora. Vagon dupa  vagon, trenul se indeparteaza. Cainele priveste pe sub vagoane pentru a-si vedea prietenul batran. O fi un sfarsit .. sau un inceput?

Trebuie sa urmariti filmul.

NU este un film spectaculos. Este un amestec de multe sentimente, de teama, de revolta, de compasiune, de neputinta… E un film care trebuie privit cu ochii sufletului, nu ai mintii. Prim-planurile cu figura lui Belmondo si reactiile lui la provocarile sfarsitului vietii sunt exceptionale. Arata un om impacat cu viata, cu el insusi, care pare ca isi accepta soarta… si totusi, exista si limite. O limita a demnitatii sub care nu poate cobori.

Nota IMDB: 5,8.

Prin acest film, regizorul Francis Huster a creat o noua versiune a peliculei “Umberto D.” a lui Vittorio de Sica din 1952. In alte roluri ii puteti vedea pe Jean DujardinMax von SydowAnthony Delon


Jean-Paul Belmondo, nascut pe 9 aprilie 1933, a fost considerat cel mai urat actor din cinematorafia franceza, ceea ce nu l-a impiedicat sa joace in multe filme alaturi de Alain Delon, considerat un sex-simbol.

Perfect sense (2011), o poveste despre bolile societatii in care traim


Perfect Sense (2011) sau Ultima dragoste de pe Pamânt, cu Ewan McGregor si Eva Green, in regia britanicului David Mackenzie. Nota IMDB: 7,1.

Perfect sense (2011)

Epidemiologul Susan (Eva Green) se indragosteste de Michael (Ewan McGregor) un bucatar simpatic, plin de viata, dar povestea lor de dragoste intra in vartejul apocaliptic al unei lumi care isi pierde simturile. Ce le ramane?…. Aceasta e intrebarea la care incearca sa raspunda regizorul David Mackenzie.

Unii spun ca ar trebui pus in categoria SF-urilor. Eu cred ca este tulburator de actual si un film parabola in acelasi timp. Intr-o societate aparent normala, oamenii sunt mai inatai coplesiti de durere, apoi  isi pierd, pe rand, mirosul, gustul, auzul …. Fara a mai sti cum sa foloseasca aceste simturi oamenilor le mai ramane sa-si exprime furia sau dragostea…
Poti sa-ti pierzi mirosul si n-ar fi o tragedie, poti sa pierzi simtul gustului si tot n-ar fi sfarsitul vietii, dar problema apare cu auzul. Intrebarea care s-ar putea pune este urmatoarea: Cati dintre cei care pretind ca aud stiu sa foloseasca acest simt?

Poti sa-ti pierzi auzul dar e important sa nu-ti pierzi capacitatea de a asculta… Exista multe moduri in care poti asculta… Din pacate de foarte multe ori ii auzim pe ceilalti fara sa-i ascultam.

In final, cand totusi unii incep sa reinvete sa traiasca isi pierd si vazul.

Cei care rezista descopera ca “mai presus de toate exista o nevoie comuna de a fi lânga ceilalti. De a oferi caldura… întelegere… acceptare… iertare… dragoste.”

Unii spun ca e o poveste de dragoste. Eu cred ca e o poveste despre bolile societatii in care traim.

Viata poate continua doar atunci cand uiti de lumea din jur, de bolile care te inconjoara.

“Whitout love there is nothing”

PS: In film apare intr-o scena si actrita, originara din Iasi, Ana Maria Marinca in rolul unei interprete la vioara, pe strada.