Ce cărți ați lua cu voi?…


Dar, pentru că a fost Ziua Internațională a Cărții, ca să-mi alung plictiseala, m-am hotărât să scriu câteva cuvinte despre unele cărți pe care le-aș lua cu mine dacă ar fi să merg în exil pe o insulă pustie.

Trebuie să amintesc de “Meseria de a trăi” (Editura pentru Literatura Universală – 1967) de Cesare Pavese. Este volumul care mi-a stat pe noptieră de la 14 ani până pe la vreo 20. E un jurnal care poate părea trist… la prima vedere. Nu-l recomand celor care nu agreează literatura de acest gen. Acest jurnal de 15 ani spune mai multe despre sufletul lui Pavese decât ar putea spune orice biografie a sa.

Apoi să nu uităm “Legenda cavalerilor absenți” (1984, Editura Dacia) de Leonida Neamțu. O carte pe care am descoperit-o întâmplător în adolescență și apoi am recitit-o de vreo 4 ori.

Un autor poate destul de puțin cunoscut dar foarte prolific, Leonida Neamțu a lăsat în urmă 34 de volume de aventuri, polițiste, sf și atingând chiar registrul absurdului, plus peste 40 de ani de scriitură la Revista clujeană Steaua.

Volumul la care mă refer pare un fragment autobiografic, deoarece sunt relatate momente din cadrul redacției Almanahului Literar, condus de A.E. Baconsky (în 1954, s-a transformat în Steaua).  Găsim pomeniți aici pe DR Popescu,  Aurel Gurghianu, Aurel Rău, Victor Felea și alții, personaje secundare, pe lângă cei doi priteni nedefiniți, Pictorul și Poetul. Bineînțeles că atunci când sunt doi prieteni foarte buni,  ar fi lipsit de sare și piper să lipsească EA. Adică, Gazela, marea actriță în ascensiune care dorește să semene cu Marlyn Monroe. E un roman care mi-a revelat imagini noi de fiecare dată când l-am recitit.

Apoi mi-ar fi greu să renunț la Poeziile lui Eminescu. Nu cred că trebuie să mai spun de ce.

N-aș renunța nici la cele două volume ale lui Nicolae Cristache: “Recurs la morală” (Editura Albatros – 1984) și “Vinovații nu știu nimic” (Editura Albatros – 1981), despre care am mai scris pe acest blog, două volume pe care le consider manuale despre cum se face o investigație jurnalistică.

Să nu uit să menționez volumul lui David Yallop – “În numele Domnului” (Editura All, 1997), o amplă investigație jurnalistică, timp de trei ani, despre moartea Papei Ioan Paul I, la 30 de zile după alegerea sa în scaunul pontifical.

Aș putea să mă opresc cu enumerarea dar trebuie să mai menționez câte ceva, deși e greu de ales: poezii de Nichita Stănescu, Octavian Paler cu o serie întreagă de volume, Geo Bogza (“Anii împotriviri”, Editura Tineretului a CC al UTM, 1953, – reportaje, pamflete, articole), Ion Vlasiu  cu jurnalul din ”Monolog asimetric” (Editura Eminescu- 1988), Ionel Teodoreanu măcar cu Medelenii în care m-am visat în copilărie, ”Muschetarii” lui Al. Dumas, ”Zborurile” lui Antoine de Saint Exupery, un pic de Tolstoi, cât o privire prin ”Război și pace”,  Gregg Braden si teoriile lui despre cine suntem și… alții.

N-aș vrea să renunț nici la ”Dragostea în vremea holerei” a celui mai celebru și citat columbian numit de prieteni Garbo, un pic de poezie de Ana Kos, cât un zbor de fluture, ”Călătoria” (Editura Eubeea, 2015) lui Lili Crăciun, câte ceva de Steinbeck, de Kundera, măcar jumătate din cele 11 volume ale Ilenei Vulpescu, care mă privesc de pe un raft al bibliotecii, apoi ”Donul liniștit” al lui Șolohov în traducerea lui Cezar Petrescu și Andrei Ivanovski (Editura pentru Literatura Universală – 1963) tipărit pe o hârtie fină ca de biblie.

Iar la final, dar nu ultima alegere, nu aș renunța la ”Ura” lui Cornel George Popa (Editura Cartea Românească -2014).

Evident, lista rămâne deschisă și aș putea continua să scriu vreo două zile. Voi ce cărți ați lua dacă ar fi să vă retrageți măcar un an pe o insulă pustie?

Două gânduri


Două gânduri care nu-mi dau pace de vreo câteva zile. Astăzi e sărbătoare. E prima zi de Paște și poate că ar fi fost creștinesc din partea mea să-mi îndrept atenția spre altceva. Dar n-am putut.

Acum vreo doi ani am fost la înmormântarea unei rude care trecuse în viața de dincolo chiar în Noaptea Învierii. Cred că este o ironie a vieții dacă ajungi să fii înmormântat într-o zi în care ți se cântă ”Hristos a Înviat!”, iar pe banda de la o coroană scrie: ”Rămas bun…”?


Despre tradiții creștine. Tăierea mielului care abia a simțit gustul ierbii. Tradiție de Paște. Tăierea porcului, cu mult sânge și chef. Tradiție în preajma Crăciunului. Tăierea brăduților cărora le- a trebuit cel puțin 10 ani ca să ajungă la o înălțime de maxim doi metri.  O altă Tradiție care mutilează.

2000 de ani de creștinism în care nu pricep cum am devenit mai buni?

Cam atâta pentru astăzi… Doar două gânduri în prima zi de Paște !

Acesta-i tot textul de pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultura contemporana TIMPUL

Umberto Eco – Numărul zero


Numărul zero, Editura  Polirom, 2015. Autor: Umberto Eco. Citit printre rânduri, romanul spune un adevăr de care puțină lume este conștientă. Există două realități: realitatea mass-media și realitatea oamenilor normali. Uneori, firav, cele două realități se mai întâlnesc. Pentru necunoscătorii culiselor mass-media, romanul pare că face niște dezvăluiri extraordinare. Pentru angajații cu vechime din presă este doar o confirmare că în ceea ce privește ”comunicarea media” nu se mai inventează ceva. Aceeași rețetă se aplică de zeci de ani pentru consumatorii de media. După cum spune unul dintre personaje, la un moment dat:

”Nu știrile sunt cele care fac ziarul, ci ziarul e cel care face știrile”.

Pe scurt, un tip cu bani vrea sa aibă propriul ziar deoarece știe că investiția l-ar ajuta să câștige în alte afaceri pe care le are. Omul desemnat să se ocupe de acest proiect reușește să adune în jurul său câțiva ziariști cărora le spune că vor lucra un an în ”orb”. Adică vor face ziarul dar nu-l vor tipări. Doar îi vor demonstra patronului cum ar fi putut să arate. Nimeni nu își închipuie cum va arăta acest experiment, dar în prima treime a romanului, cititorul este inițiat în formulele consacrate care manipulează. De exemplu amestecarea faptelor cu opiniile celui care scrie.

”– Colonna, explică-le dumneata puțin prietenilor noștri felul în care se poate respecta, sau cum se poate arăta că respectăm, un principiu fundamental al publicisticii democratice: separarea faptelor de opinii. (…)

– Foarte simplu, spusesem eu. Uitați-vă la marile ziare anglo-saxone. Dacă relatează, știu și eu, despre un incendiu sau despre un accident de automobil, evident că nu pot să spună ce gândesc ei despre asta. Și atunci introduc în articol , între ghilimele, declarațiile unui martor, un om de pe stradă, un reprezentant al opiniei publice. Punând ghilimele, acele afirmații devin fapte… (…) Abilitatea constă în a pune între ghilimele mai întâi o opinie banală, apoi o altă opinie, mai elaborată, care seamănă în bună măsură cu opinia ziaristului.” (p. 57 – 58)

Este doar un exemplu despre manipularea prin mass-media. Iar exemplele continuă, prezentate cititorului în câteva ședințe de redacție. Pentru o persoană atentă la amănunte, dezvăluirile par incredibile. Pentru cei care au avut contact cu viața unui ziar, sunt aproape banalități. Umberto Eco oferă cititorilor câteva chei cu ajutorul cărora pot descifra ”adevărul” din spatele știrilor.

Altfel, ”Ziarele învață lumea cum trebuie să gândească… ” (p. 102)

În partea a doua a romanului, autorul analizează pe toate fațetele cazul morții dictatorului Mussolini. Unul dintre redactori, despre care toți știau că are acces la ”informații pe surse”, pune cap la cap tot felul de ”adevăruri istorice” pentru a demonstra că dictatorul italian s-a refugiat la Vatican, iar în locul său a fost ucis cel care era o dublură. Mergând mai departe, ziaristul cu ”surse” leagă frământările din viața politico-economică a Italiei din anii 70 – 80 de intenția unor grupări de a-l readuce la putere pe Mussolini. O serie întreagă de intrigi și atentate care, deși aparent nu aveau nici o legătură între ele, analizate cu atenție duceau spre aceeași concluzie.

Umberto Eco amestecă în firele intrigii Mafia, terorismul, CIA, NATO, masoneria, Vaticanul și nostalgicii nazismului. După ce totul pare că este demonstrat, în final, ziaristul cu ”surse” este asasinat.

Un motiv pentru ca proiectul ziarului să se oprească după două luni, iar oamenii implicați trebuie să dispară.

Nu e un roman polițist pentru că nu vom afla cine l-a asasinat pe redactorul care părea că știe prea multe. Sunt doar câteva sugestii, astfel încât fiecare poate avea propria părere.

Astfel, demonstrația e simplă: realitatea este ceea ce gândim, nu ceea ce este cu adevărat.

Cum s-ar spune, nimic nu e ceea ce pare a fi.

De la cuvinte la imagini… și invers


Am să vă spun (din nou) că am văzut un film. Words and pictures (2013), în regia lui Fred Schepisi, având în rolurile principale pe Clive Owen și Juliette Binoche.

Words and pictures (2013) este un film construit pe două planuri. Planul aparent și brut al comunicării versus planul subtil al exprimării. Comunicarea e doar o coajă. Exprimarea arată miezul din noi.

Vă rog să citiți doar discursul final al lui Jack Marcus.

Dacă şi scriitorii sunt consideraţi artişti, atunci ca şi coleg artist, eu nu fac parte din aceeaşi ligă ca D-ra Delsanto, pentru că Delsanto în arta ei ne duce de aici altundeva.

Ea ia ceva la ce ne uităm în fiecare zi, şi elevează acel lucru, scoţându-l din obişnuit. Ca atunci când John Updike s-a uitat la nişte păsări stând la întâmplare pe o sârmă şi le-a spus „semne de punctuaţie pentru o propoziţie invizibilă.” Sau Jeanette Winterson descrie „a te împiedica de blocuri de raze de soare de mărimea oraşelor.” Şi Joyce Cary vorbeşte de o dimineaţă rece cu „ger pe iarbă ca o luminăcondensată de lună.” Şi James Agee spune despre bărbaţi ce-şi scot seara gulerele scrobite şi despre „gâturile lor golaşe părând înalte şi sfioase.”

Fiecare artist îşi însuşeşte lumea, şi făcând asta, o înalţă. Şi prin asta, ne înalţă pe noi, ne dă o privire mai largă.

„Arta este cel mai intensiv mod de individualism „pe care l-a cunoscut lumea.” – Oscar Wilde.

Proust spunea că doar prin artă putem ieşi în afara noastră şi cunoaşte o altă perspectivă asupra universului. Şi Agee şi Updike şi Winterson şi Delsanto ne dau această perspectivă pentru că se oferă pe ei înşişi prin cuvinte, prin imagini. Şi nu putem spune decât că… ceea ce simţim este indescriptibil. Şi valoarea unor astfel de artişti, artişti ca D-ra Delsanto, este că prin darurile lor, agoniile lor, energiile şi viziunea lor, ne fac să ne simţim ceea ce putem fi mai mult. Ne fac să vrem să fim ceea ce putem fi mai mult.

Şi îi mulţumesc pentru asta.

Şi vă mulţumesc Dvs. tuturor pentru că ne-aţi oferit oportunitatea de a onora artiştii şi artele, nu printr-o bătălie, ci printr-o… întrunire, o împreunare de cuvinte şi imagini.

 

Citiți mai mult pe blogul meu de pe site-ul revistei de cultură contemporană TIMPUL.

Balena albastră din noi


Eu am niște provocări. Aș vrea să-i rog pe cei pasionați de acest joc să țină cont de ele. Balena albastră suntem chiar noi. Cine are curajul să-și facă selfie cu următoarele provocări?

  1. Citește o carte
  2. Povestește prietenilor de pe facebook romanul
  3. Mergi cu niște prieteni la pescuit
  4. Mergi la un concert de muzică simfonică
  5. Plantează o floare
  6. Strânge hârtiile dintr-un parc
  7. Mobilizează măcar 5 prieteni să te ajute a doua oară
  8. Timp de o lună, în fiecare zi de vineri oferă un sandviș unui copil sărac
  9. Ajută o bunică să ducă sacoșele acasă
  10. Ajută un coleg la teme
  11. Mătură în camera ta
  12. Plantează un copac
  13. Îngrijește o floare
  14. Postează pe Facebook un citat dintr-o carte pe care ai cititi-o recent
  15. Scrie ceva despre ultimul film pe care l-ai văzut
  16. Scrie cine ești tu. Crezi că e așa de simplu?
  17. Scrie despre prieteni tăi. Asta chiar e o adevărată provocare!
  18. Scrie despre profesorii pe care îi îndrăgești.
  19. Scrie despre oamenii care îți sunt modele în viață!
  20. Timp de o lună încearcă în fiecare săptămână să vezi o piesă de teatru
  21. Ascultă de cel puțin trei ori Simfonia a VI-a, Pastorala, de Beethoven.
  22. Ascultă de cel puțin de trei ori Concertul pentru pian de E. Grieg.
  23. Citește poeziile lui Eminescu
  24. Citește poeziile lui Radu Stanca
  25. Ascultă muzica lui Nicu Alifantis
  26. Ascultă muzica lui Alexandru Andrieș
  27. Fă o plimbare prin oraș, pe străzi pe care n-ai mai trecut
  28. Fă o plimbare cu cinci prieteni
  29. Fură un trandafir dintr-un parc pentru fata pe care o iubești
  30. Acceptă o invitație la Operă/Teatru de la băiatul care te iubește
  31. Învață să oferi o floare
  32. Învață să accepți o floare
  33. Învață să spui ”Te iubesc!”
  34. Învață să spui ”Iartă-mă!”
  35. Învață să spui: ”Sunt aici!”