Octombrie in anii 80 insemna practica agricola pentru elevi (video)


Mi-am amintit zilele acestea ca in anii 80, cand eram elev al Liceului Mihai Eminescu din Iasi, luna octombrie incepea cu doua saptamani de practica agricola. Copiii nostri nu stiu ce insemna asta.

Practic eram dusi sa muncim pe camp, la strans recolta de toamna. E adevarat ca nu doar elevii, ci in primul soldatii, studentii si bine-nteles angajatii diverselor intreprinderi. Inainte de 1989 nu existau societati, ci doar intreprinderi.

Iata un filmulet de propaganda din vremea respectiva


Generatia mea, pot spune, a avut noroc. Am facut practica agricola doar in clasa a IX-a si a XI-a. Erau ani intermediari, imediat dupa treapta I si treapta a II-a. Am avut noroc pentru ca am prins culesul de struguri, undeva prin Copou, la niste podgorii care cred ca apartineau de un institut viticol experimental.

Nu stiu exact ce experimentau ei acolo, dar strugurii in camp erau jalnici. Praf, mucegai, butuci cu rod la 60 – 70 de centimetri de pamant. Tin minte ca o galeata o intorceam cu fundul in sus si o foloseam pe post de scaunel si alta o incarcam cu strugurii pentru vin. Profii tineau evidenta galetilor pe care le transportam la capataul randurilor. Rodul era varsat in saci de plastic unde incepeau prima mustuiala. In prima zi sacii aratau bine. Apoi deveneau din ce in ce mai slinosi. Ca sa taiem ciorchinii primeam o jumatate de panza de bomfaier, cu un capat taiat in diagonala si ascutit primitiv. In primele zile era imposibil sa scapam cu mainile intregi. Taieturi, zgarieturi, pamant, praf imbibat cu zeama cleioasa de struguri… ce sa mai spun…

Imi amintesc ca imi adusesem de acasa un cutit bine ascutit si la un  moment dat, din prea multa ravna, mi-am taiat varful degetului aratator de la mana stanga. Vedeam cum sta spanzurata bucatica de piele si carne. Nu mai pomensc de sange, ca mi se face rau. Am dat cu apa, am bandajat bine si am plecat mai departe pe randuri. Fara vaccinuri, fara dezinfectante, fara pansamente sterile. Pana la urma rana a trecut, dar vreo cativa ani nu am simtit nimic cu varful degetului aratator.

struguri

Un coleg, suparat, intr-o zi a taiat nu doar ciorchinii ci si butucii de pe un rand intreg. Dupa doua – trei zile, profii mai cool, renuntau sa mai stea sa traga linii in dreptul fiecaruia pentru a bifa productia de galeti cu struguri. De obicei, se gasea cate o colega care avea scutire de la sport, care era pusa sa stea cu pixul si carnetul. Daca stiai sa-i intri in gratii, mai primeai cate o linie doua in plus.

Uneori gaseam si struguri mai buni. Mancam boabele acolo pe loc. Fara sa le mai spalam, fara sa ne spalam pe maini. Nu era timp de asa ceva. Struguri cu praf si zeama bordeleza pe ei. Ii inghiteam pe nerasuflate. Zeama bordeleza era un sulfat de cupru cu lapte de var, folosita pentru stropirea viilor. Nu stiu cat de daunatoare era sanatatii, dar nu-mi amintesc sa fi suferit vreunul dintre noi.

Am avut noroc in timpul scolii pentru ca eram dusi la practica agricola zilnic, cu autobuzele, si dupa-amiaza ne intorceam. Erau niste autobuze imense cu burduf la mijloc. Stateam acolo ca sardelele intr-o conserva fara ulei. Dimineata la 7,30 plecam si dupa-amiaza pe la 5 – 6 ne intorceam. De mancare ne luam la pachet. Mancam acolo, pe camp, printre vii, fara masa, fara servetele, fara tacamuri. Ne spalam pe maini cu niste apa adusa intr-un butoi de plastic, avand grija sa indepartam praful cleios care facea sa ni se lipeasca degetele intre ele. Eram zilieri in socialism. Ma rog…. ne spuneau voluntari.

Altii, dupa cum am auzit, au avut mai putin noroc decat noi. Mergeau la strans cartofi, sfecla, porumb… iar daca mai dadea si ploaia era groaznic.

Una peste alta, trebuie sa recunosc ca erau totusi, doua saptamani asteptate de elevi. Era ca un fel de minivacanta, dupa vacanta mare… 🙂

Voi ce amintiri aveti din timpul practicii agricole?

Advertisements

Doamna profesoara de istorie Olga Diaconu, in 1989


Un fragment dintr-o filmare din 1989… Doamna profesoara Diaconu Olga la ultima ora de istorie tinuta la clasa a XII-a A  (diriginte prof. Suditu Ileana) de la Liceul Mihai Eminescu din Iasi.

Doamna Diaconu a  fost si profesoara noastra, a celor care am terminat cu un an inainte, in 1988, la clasa de mate-fizica (diriginte prof. Amalinei Valerian).

dna profesoara de istorie Diaconu Olga, Liceul Mihai Eminescu din Iasi , 1986
O imagine cu dna profesoara Diaconu Olga, din 1986, cand terminam clasa a X-a si ne pregateam pentru examenul de treapta a II-a

A fost profesoara noastra inca din clasa a V-a. Cel mai bine imi amintesc orele de istorie antica, mai ales cele despre Grecia Antica, dublate de lectura Legendelor Olimpului. Daca va amintiti, erau cele doua volume intr-o editia prescurtata de Al. Mitru. Un volum era despre Zei si celalalt despre Eroi.

Am revazut-o pe doamna profesoara Diaconu Olga in 2008, cand am sarbatorit 20 de ani de la terminarea liceului. O mai intalnesc din cand in cand pe strada.

Cred ca e un sentiment special sa te salute cineva pe strada si apoi sa-ti spuna ca i-ai fost profesor acum 20 – 30 de ani… Incerci sa-ti aduci aminte de copilul pe care l-ai avut in fata, privind la adultul care te-a salutat. Sunt convins ca de multe ori e greu sa mai faci usor o asociere vizuala. Poate doar numele sa-ti revina in memorie… dar sunt convins ca simplul fapt ca cineva isi aminteste ca i-ai fost dascal cu zeci de ani in urma, te face sa traiesti un sentiment al implinirii…

Cititi si:

Prof. Amălinei Valerian, dirigul nostru, ținând o ora în 1989 – video

Domnului profesor Inocentiu Macareanu: Merci professeur!!!

Fragment video din 1984 – elevi ai Liceului Mihai Eminescu din Iasi, la Teiul lui Eminescu


Doua colege dragi, Liana Vrăjitoru și Diana Dumitraș, pot fi descoperite într-un fragment al unui fim documentar realizat de regizorul Cornel Diaconu (13.09.1949 – m. 23.12.2014), realizat in 1984, intitulat ”Am 20 de ani”. Filmul avea ca subiect elevii talentați din școlile românești.

Liana Vrajitoru in 1984

 

Diana Dumitras in 1984

În fragmentul postat de regizor pe youtube în primele doua minute o puteți vedea pe pianista ieșeană Raluca Știrbăț, în prezent stabilită la Viena. Apoi, de la minutul 2,14 sunt filmați colegi de la Liceul nr 2 de Filologie-Istorie ”Mihai Eminescu” din Iași, liceul nostru, în fața Teiului lui Eminescu pe data de 15 ianuarie. Poezia pe care o puteti audia este compusă și recitată de Liana Vrăjitoru.


Sunt convins că veți recunoaște și alți colegi de la liceul nostru, in grupul care se afla la Teiul lui Eminescu din Grădina Copou.

Un fragment-document extrem de important pentru noi, cei care am fost elevi în acei ani. De asemenea, la un moment dat sunt filmări realizate la Liceul de Artă Octav Băncilă.

Pe cine mai recunoașteți în fragmentul video?

 

PS: Regizorul Cornel Diaconu a fost în anii 70 operator de imagine, după care în anii 80 a debutat în producția de filme documentare. Intre 1982 și 1983 a realizat filmul ”Cenaclul Flacăra – Te salut generație în blugi”, interzis in perioada comunistă. De asemenea, acesta mai are in portofoliu diverse filme pe care le-a regizat sau produs.

Pe 23 decembrie 2014, Cornel Diaconu s-a stins din viață, răpus de o boală necruțătoare.

Prof. Amălinei Valerian, dirigul nostru, ținând o ora în 1989 – video


Prof. Amalinei Valerian, dirigul nostru, promotia 1988, Liceul Mihai Eminescu din IasiOricât de mult ai vrea să vorbești despre un profesor drag, niciodată nu-ți vor ajunge cuvintele pentru a spune totul.

Mi-am reamintit de dirigul nostru nu doar pentru că a fost sfârșitul anului școlar, ci și pentru că am găsit prin arhiva digitală o copie după o înregistrare video din 1989, realizată la un an după ce noi terminasem. (Suntem promoția 1988, mate-fizică, a Liceului Mihai Eminescu din Iași)

Câteva momente, din ultima oră la clasa de mate-fizică. Mulțumesc și pe această cale colegilor din promoția care a urmat după noi pentru că au reușit să-l înregistreze. Profit de ocazie și vă propun să vizionați un montaj pe care l-am realizat ca un amator care se joacă pur și simplu, nostalgic, cu niște amintiri care au prins viață.

Cititi mai mult pe blogul meu de pe site-ul revistei TIMPUL:

Un dascăl greu de uitat: prof. Amalinei Valerian, dirigul nostru…

Spare Parts (2015) – echipa si increderea valoreaza mai mult decat bugetul unui proiect


Spare Parts (2015) – un film care nu va lua vreun premiu Oscar pentru ca, dupa cum am mai spus-o pe acest blog, este despre educatie. Un film dupa o intampare reala, care are un mesaj clar: munca in echipa si increderea valoreaza mai mult decat bugetul unui proiect. Iar echipa o echipa buna nu inseamna olimpici, neaparat, ci oameni potriviti la locul potrivit.

Spare Parts

Patru tineri hispanici, emigranti, de la un Liceu din California, se decid sa participe la un concurs de robotica. Nu sunt olimpici, nu sunt elevi de nota 10, ba chiar unii sunt din categoria “elevilor problema” dar fiecare cu abilitatile sale reuseste sa ocupe in echipa locul potrivit. Culmea, sunt coordonati de un profesor suplinitor (George Lopez), care era decis sa nu stea mai mult de un semestru.

Cu aproape 800 de dolari si multa imaginatie reusesc sa creeze un robot care sa faca fata problelor din concurs. Ba mai mult, se inscriu la sectiunea destinata echipelor universitare. Singura echipa de liceeni care infrunta echipe ale universitatilor, in conditiile in care ceilalti alocasera intre 10.000 si 18.000 de dolari pentru proiectele lor.

Vor reusi sau nu sa castige? Raspunsul il aflati doar la finalul filmului.

Cele mai cunoscute nume din film sunt: Jamie Lee Curtis si Marisa Tomei. Regizorul este Sean McNamara.

Nota IMDB pentru Spare Parts (2015): 7,2