Freedom Writers (2007) – un film care nu a meritat nici un premiu Oscar pentru ca este vorba de EDUCATIE


Freedom Writers (2007), un film care nu a meritat nici un premiu Oscar pentru ca este vorba de EDUCATIE.

In traducere, Jurnalul strazii, este o pelicula realizata dupa cartea The Freedom Writers Diary, de Erin Gruwell, scrisa de elevii unei clase de la un liceu din California. Adolescentii provin din medii conflictuale, din zone in care apartenenta la o banda iti asigura atat supravietuirea cat si moartea. Unii faceau schimbau si 3 autobuze facand aproape 90 de minute pentru a ajunge la scoala.

Poster Freedom Writers

Erin Gruwell este in primul an la catedra, motiv pentru care va preda unei clase formate din astfel de elevi problema. Inclusiv colectivul este impartit in functie de apartenenta la o etnie sau o banda. Singura lor ratiune de a trece prin viata era sa supravietuiasca zilei respective. Viitorul putea sa se opreasca oricand, uneori chiar inainte de a implini 18 ani.

Si totusi, Erin Gruwell este decisa sa ii motiveze sa citeasca, sa invete, sa devina altceva decat au vazut in mediul in care au crescut. Pentru asta este dispusa la orice sacrificiu, inclusiv la sacrificarea vietii de familie.

Cum reuseste Erin Gruwell sa-i motiveze sa-si schimbe optiunile? In primul rand invatand sa-i cunoasca. Apoi ii face sa descopere ce au in comun, incepand de la muzica pe care o asculta pana la experientele de viata. Incet, incet, adolescentii de 14 – 15 ani isi dau seama ca nu sunt diferiti unul de altul, ci doar istoria grupurilor din care fac parte este oarecum diferita.

Faptul ca cineva are incredere in ei, ca ii respecta si ii asculta le da curaj pentru a lua decizii care le vor schimba viata. Constientizeaza ca pot sa faca asta.

Aparent paradoxal, principala lupta pe care o da Erin Gruwell nu este cu educarea propriilor elevi ci cu sistemul de invatamant anchilozat, sustinut de oameni fara perspective pentru care nu educatia conteaza ci respectarea unor norme scolare rigide.
Si totusi, Erin Gruwell lupta impotriva sistemului si isi cauta aliati care sa inteleaga cu adevarat ce inseamna interesul copiilor. Un interes care nu consta in respectarea unor regulamente invechite si rigide, aplicate orbeste de angajati in educatie fara nici un pic de vocatie de dascali, ci un interes real care se poate modela in functie de personalitatea fiecaruia si personalitatea de grup.

Va reusi? Urmariti filmul…

In rolul principal: Hilary Swank.

Regizor: Richard LaGravenese (cel care a scris scenarii pentru „Regele pescar” , Water for Elephants, Paris, je t’aime etc respectiv a mai regizat P.S. I Love You, Paris, je t’aime etc)

Nota IMDB: 7,5

Iata ce povesteste adevarata Erin Gruwell

Advertisements

Take the lead (2006) – Dansul este doar un pretext pentru cateva lectii de viata si de educatie


Am vazut acest film in urma cu cativa ani si de atunci m-am gandit mereu ca trebuie sa-l mai vad o data. Mai ales in ultimele zile, gandul acesta devenise obsesiv.

Nu stiam de ce, dar am aflat ieri dupa ce o doamna profesor, un dascal exceptional, m-a “starnit” cu o intrebare si o provocare legata de filmele care trateaza probleme educationale.

Am ales Take the lead pentru ca este unul dintre filmele realizate dupa o poveste reala care arata ca daca vrei ceva cu adevarat nimic nu te poate opri. Orice obstacol vei intampina, el va fi depasit in cele din urma. Oricat de putin ar crede ceilalti in visul tau, important este sa mergi inainte, chiar si cu riscul de a merge in cerc la un moment dat, pentru ca doar asa vei gasi metodele care vor transforma visul intr-o realitate durabila.

Take the lead (2006)

Filmul Take the Lead (2006), realizat de regizoarea Liz Friedlander,  este inspirat din viata lui Pierre Dulaine, un instructor de dans care se ofera voluntar sa-i invete dansuri de societate pe elevii problema ai unui liceu din New York. De fapt, tinta sa nu este neaparat dansul, ci sa-i invete ce inseamna respectul, mandria, onoarea…  Dansul este doar o metoda prin care se poate ajunge la aceste valori umane. Mai mult, metoda pe care o gaseste nu este rigida cum sunt multe dintre metodele de predare clasice. Dulaine ii lasa pe noii sai elevi sa imbine stilul clasic cu cel hip-hop. Rezultatul? O adevarata supriza!

Elevii problema ai liceului newyorkez provin din medii considerate ca fiind periferia societatii: cu droguri, prostitutie, furturi, crime etc etc. Scoala nu le ofera o alternativa pentru a-si dezvolta personalitatea, ci este un mediu la care ei nu se pot adapta deoarece nu pot intelege la ce le-ar folosi manierele elegante sau acumularea de cunostinte atata timp cat viata lor se desfasoara intr-un perimetru social in care trebuie sa lupte pentru a supravietui.

Pierre Dulaine are curajul sa le arate ca fiecare dintre ei este special si ca nimic nu-i poate opri sa se schimbe.

…mă uit în camera asta şi tot ce văd e alegere. Alegeri care aşteaptă să fie luate. Nicio singură lepădătură. (Pierre Dulaine)


Piedicile pe care le intampina Dulaine incep de la directorul scolii care, in primele secvente, il ironizeaza pentru ca se ofera voluntar si pariaza ca nu va rezista mai mult de o zi. Din fericire, pierde pariul. La un moment dat, unul dintre profesori, deranjat ca elevii invata sa danseze in loc sa studieze stiinte exacte in orele de detentie, face tot posibilul pentru indepartarea instructorului de dans. Cu aceasta ocazie, in biroul directorului, o doamna care incepuse deja sa vada si ea unde duce visul instructorului de dans, Pierre Dulaine are un discurs adresat de aceasta data parintilor prezenti:

Să faci ceva, orice e greu. E mult mai uşor să dai vina pe tatăl tău, pe mama ta, pe mediu, pe guvern, pe lipsa banilor, dar chiar dacă găseşti unde să arunci vina tot nu faci problemele să dispară. 

Încerc ceva nou. Încerc. (Pierre Dulaine)

 

Cine crede ca este un film despre dans se inseala. Dansul este doar un pretext pentru cateva lectii de viata si de educatie adresate in primul rand educatorilor, dascalilor, oamenilor care si-au dedicat viata pentru a crea premisele unor schimbari in viata altora.

Rolul principal este interpretat exceptional de Antonio Banderas.

Nota IMDB: 6,6

Din 1994 si pana in 2005, “Clasele de Dans” infiintate de către Pierre Dulaine aveau 42 de instructori şi mai mult de 12,000 de  elevi în şcolile de stat din New York. În prezent, programul se extinde în toată America.

Iata un interviu interesant cu Pierre Dulaine, din 2012…

 

PS: Filmul va aminteste, poate, de celebrul To Sir, with love (1967), cu Sidney Poitier, realizat tot dupa o poveste reala din viata lui E. R. Braithwaite.