Dar, pentru că a fost Ziua Internațională a Cărții, ca să-mi alung plictiseala, m-am hotărât să scriu câteva cuvinte despre unele cărți pe care le-aș lua cu mine dacă ar fi să merg în exil pe o insulă pustie.
Trebuie să amintesc de “Meseria de a trăi” (Editura pentru Literatura Universală – 1967) de Cesare Pavese. Este volumul care mi-a stat pe noptieră de la 14 ani până pe la vreo 20. E un jurnal care poate părea trist… la prima vedere. Nu-l recomand celor care nu agreează literatura de acest gen. Acest jurnal de 15 ani spune mai multe despre sufletul lui Pavese decât ar putea spune orice biografie a sa.
Apoi să nu uităm “Legenda cavalerilor absenți” (1984, Editura Dacia) de Leonida Neamțu. O carte pe care am descoperit-o întâmplător în adolescență și apoi am recitit-o de vreo 4 ori.
Un autor poate destul de puțin cunoscut dar foarte prolific, Leonida Neamțu a lăsat în urmă 34 de volume de aventuri, polițiste, sf și atingând chiar registrul absurdului, plus peste 40 de ani de scriitură la Revista clujeană Steaua.
Volumul la care mă refer pare un fragment autobiografic, deoarece sunt relatate momente din cadrul redacției Almanahului Literar, condus de A.E. Baconsky (în 1954, s-a transformat în Steaua). Găsim pomeniți aici pe DR Popescu, Aurel Gurghianu, Aurel Rău, Victor Felea și alții, personaje secundare, pe lângă cei doi priteni nedefiniți, Pictorul și Poetul. Bineînțeles că atunci când sunt doi prieteni foarte buni, ar fi lipsit de sare și piper să lipsească EA. Adică, Gazela, marea actriță în ascensiune care dorește să semene cu Marlyn Monroe. E un roman care mi-a revelat imagini noi de fiecare dată când l-am recitit.
Apoi mi-ar fi greu să renunț la Poeziile lui Eminescu. Nu cred că trebuie să mai spun de ce.
N-aș renunța nici la cele două volume ale lui Nicolae Cristache: “Recurs la morală” (Editura Albatros – 1984) și “Vinovații nu știu nimic” (Editura Albatros – 1981), despre care am mai scris pe acest blog, două volume pe care le consider manuale despre cum se face o investigație jurnalistică.
Să nu uit să menționez volumul lui David Yallop – “În numele Domnului” (Editura All, 1997), o amplă investigație jurnalistică, timp de trei ani, despre moartea Papei Ioan Paul I, la 30 de zile după alegerea sa în scaunul pontifical.
Aș putea să mă opresc cu enumerarea dar trebuie să mai menționez câte ceva, deși e greu de ales: poezii de Nichita Stănescu, Octavian Paler cu o serie întreagă de volume, Geo Bogza (“Anii împotriviri”, Editura Tineretului a CC al UTM, 1953, – reportaje, pamflete, articole), Ion Vlasiu cu jurnalul din ”Monolog asimetric” (Editura Eminescu- 1988), Ionel Teodoreanu măcar cu Medelenii în care m-am visat în copilărie, ”Muschetarii” lui Al. Dumas, ”Zborurile” lui Antoine de Saint Exupery, un pic de Tolstoi, cât o privire prin ”Război și pace”, Gregg Braden si teoriile lui despre cine suntem și… alții.
N-aș vrea să renunț nici la ”Dragostea în vremea holerei” a celui mai celebru și citat columbian numit de prieteni Garbo, un pic de poezie de Ana Kos, cât un zbor de fluture, ”Călătoria” (Editura Eubeea, 2015) lui Lili Crăciun, câte ceva de Steinbeck, de Kundera, măcar jumătate din cele 11 volume ale Ilenei Vulpescu, care mă privesc de pe un raft al bibliotecii, apoi ”Donul liniștit” al lui Șolohov în traducerea lui Cezar Petrescu și Andrei Ivanovski (Editura pentru Literatura Universală – 1963) tipărit pe o hârtie fină ca de biblie.
Iar la final, dar nu ultima alegere, nu aș renunța la ”Ura” lui Cornel George Popa (Editura Cartea Românească -2014).
Evident, lista rămâne deschisă și aș putea continua să scriu vreo două zile. Voi ce cărți ați lua dacă ar fi să vă retrageți măcar un an pe o insulă pustie?
Colivia cu papagali 